Eminescu si limba sanscritã
Eminescu si limba sanscritã, de Amita Bhose
Cuprins
96 pagini, format 13/21 cm, pret: 14,28 lei
Cuvânt înainte (Carmen Musat-Coman)
Gramatica sanscritã micã a lui Fr. Bopp în traducerea lui Eminescu
Eminescu si India. Interviu (fragment)
Gramatica limbii sanscrite
Cabala limbii sanscrite
Eminescu si limba sanscritã
Cele cinci ultime
Gratie lui Eminescu (fragment)
Ultima pasiune a lui Eminescu
Eminescu: Ace sudhu ekti tiyasa (Mai am un singur dor) (fragment)
Amita Bhose: "Mihai Eminescu e singurul poet european care a fãcut India nemuritoare în tara sa" (fragment)
Fragmente:
În Biblioteca Centralã Universitarã din Iasi se aflã trei caiete ale lui Eminescu (ms. 357 11-30
1. Caligrafie - Manuscrisul ne surprinde în primul rând prin frumusetea si perfectiunea scrisului devanagari, un scris extrem de dificil si complicat, mai ales pentru un strãin. Sute de cuvinte din glosar sunt copiate fãrã nici o sovãire si cu foarte putine îndreptãri. Este clar cã Eminescu le-a scris si nu le-a desenat. În f. 9-11 din primul caiet apar 154 de ligaturi reproduse perfect dupã Bopp, cu numai trei stersãturi.
......
5. Lexic - Cuvintele sanscrite apãrute în textul gramaticii sunt traduse dupã variantele lor germane, deci de aici nu se poate constata stãpânirea vocabularului sanscrit de cãtre Eminescu. Traducerile cuvintelor abstracte sunt însã foarte nuantate.
Faptele relatate în paginile anterioare releveazã cu câtã seriozitate s-a angajat Eminescu în aceastã muncã si cât efort a depus la executarea ei. O atare pasiune si preocupare pentru limba sanscritã ne obligã sã ne întrebãm ce anume l-a determinat pe Eminescu sã-si îndrepte strãdaniile în aceastã directie, mai ales cã foarte putini cãrturari români din secolul trecut s-au ocupat de limba veche a Indiei. B.P. Hasdeu si Lazar Sãineanu au publicat câteva lucrãri despre cultura Indiei antice, vorbind, în treacãt, si despre sanscritã. Între contemporanii lui Eminescu, numai V. Burlã si C. Georgian s-au angajat în studierea acestei limbi. Spre deosebire de ei, Eminescu nu era obligat la eforturile si la competenta unui specialist, deci interesul sãu pentru sanscritã n-a fost legat de nici un motiv profesional.
Dupã convingerea noastrã, pasiunea lui Eminescu pentru sanscritã a pornit de la interesul sãu în filosofia indianã. Ni se pare cã Eminescu a intuit o legãturã între filozofie si stiintele exacte; de aceea s-a documentat în cele douã materii pentru a ajunge la descifrarea enigmei începutului lumii. Dintre toate miturile cosmogonice pe care le-a cunoscut, cele din Rgveda (Rv. X. 121 si 129) i-au pãrut cele mai rationale si le-a integrat în propria-i creaþie, de ex. în Scrisoarea I si Rugãciunea unui dac.
Totodatã el si-a dat seama de faptul ca pregãtirea în filozofia indianã necesitã pregãtirea în filologia sanscritã, fiindcã este imposibil sã întelegi teoriile metafizice indiene fãrã sã cunosti subtilitãtile limbii sanscrite.
............................
- Credeti, asadar, cã Eminescu a tradus imnul sanscrit (Imnul Creatiunii - nota editorului) din versiunea originalã si nu dintr-o altã traducere?
- La început a solicitat un text german, care se aflã într-un caiet al sãu, dar ulterior si-a perfectionat traducerea, confruntând-o cu versiunea originalã sanscritã. Dupã pãrerea mea, Eminescu a fost deci primul traducãtor român din limba sanscritã.
- Deci stia sanscritã destul de bine.
- Fãrã îndoialã. Altfel nu putea sã traducã Gramatica sanscritã a lui Bopp în româneste. Aceastã traducere neterminatã se aflã în Biblioteca Centralã Universitarã din Iasi.
- Ce pãrere aveti despre ea?
- Aceastã traducere ineditã înlãturã orice îndoialã despre cunoasterea limbii sanscrite de cãtre Eminescu. Cercetând acest manuscris, am ajuns la urmãtoarele concluzii: Eminescu ºi-a însusit o caligrafie impecabilã a scrisului devanagari, cunostea cele mai subtile nuante ale foneticii si ortografiei sanscrite, a avut notiuni despre principiile gramaticii si a posedat un vocabular de peste 2500 de cuvinte sanscrite, ceea ce nu-i prea amplu fatã de vocabularul imens al acestei limbi, dar nici prea putin.
Cuvânt înainte
Cartea de fatã reuneste articolele scrise de Amita Bhose având ca obiect "Eminescu si limba sanscritã". Am inclus aici articolele sau fragmentele din interviuri referitoare la preocupãrile pentru sanscritã ale lui Eminescu, în ordinea aparitiei lor în presa culturalã a vremii sau în volum, între anii 1977 si 1991. Chiar dacã unele idei vor fi reluate de-a lungul vremii, ele vor dezvãlui noi valente ale cunoasterii limbii sanscrite de cãtre Eminescu. Iar meritul autoarei este nu numai de a dovedi o "laturã foarte importantã a culturii poetului", dar si de a demonstra cã acesta "a fost primul traducãtor român din limba sanscritã".
*
În 1976, Ministerul Învãtãmântului acorda o bursã postdoctoralã de doi ani Amitei Bhose, autoare a tezei de doctorat Influenta indianã asupra gândirii lui Eminescu - publicatã sub titlul Eminescu si India. Scopul acordãrii bursei era participarea, alãturi de alti specialisti, la editarea stiintificã a operei lui Eminescu. Amita Bhose este cooptatã, asadar, în Colectivul Eminescu, format sub egida Muzeului Literaturii Române. În aceastã calitate elaboreazã un studiu despre amprentele filozofiei indiene în proza literarã eminescianã, ce va fi inclus în volumul VII al Operelor, editat de editura Academiei în 1977 (studiul a fost publicat anul acesta de editura Cununi de stele, sub titlul Proza literarã a lui Eminescu si gândirea indianã). Tot în aceastã calitate stabileste textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp, (tradusã de poet dupã un volum apartinând Iuliei Hasdeu) si rãmasã în manuscris, însotindu-l de aparatul critic specific. Transcrierea manuscrisului o face prin transliterarea cuvintelor sanscrite cu ajutorul caracterelor latine si a semnelor diacritice. Aceastã muncã, depusã pe parcursul a trei ani, va fi valorificatã în volumul XIV al seriei Operelor, apãrut la editura Academiei în 1983.
Preocupãrile pentru limba sanscritã ale lui Eminescu nu au fost un secret nici pentru apropiatii poetului dar nici pentru criticii operei sale. Totusi, prima persoanã care acordã atentie în mod serios manuscriselor Gramaticii sanscrite mici a lui Fr. Bopp este o indiancã, Amita Bhose, prima traducãtoare a poetului în spatiul asiatic si eminescolog recunoscut. Nu numai cã se ocupã pentru prima oarã de aceste manuscrise, dar stabileste si data scrierii lor; dovedeste fapte doar presupuse - cã Eminescu a asistat la cursurile de sanscritã ale lui Weber de la Universitatea din Berlin; constatã frumusetea si perfectionarea scrisului devanagari al lui Eminescu, ortografia corectã; aduce dovezi ale cunoasterii nuantelor subtile ale limbii sanscrite, nuante pe care le putea percepe doar un bun cunoscãtor al acestei limbi. Or, Amita Bhose a fost omul potrivit la locul potrivit, având asupra noastrã "ascendentul de a cunoaste cultura indianã veche si mai nouã într-o mãsurã care nu le e posibilã cercetãtorilor români" (George Munteanu).
De ce ar fi întreprins Eminescu o asemenea traducere si, mai ales, cu ce scop? Aici Amita Bhose e de acord cu Tudor Vianu: "Din dorinta de a pãtrunde tainele creatiei, Eminescu a simtit nevoia sã parcurgã textele originale indiene". În altã parte, Amita Bhose declarã: "Dupã convingerea noastrã, pasiunea lui Eminescu pentru sanscritã a pornit de la interesul sãu în filosofia indianã. Ni se pare cã Eminescu a intuit o legãturã între filosofie si stiintele exacte; de aceea s-a documentat în cele douã materii pentru a ajunge la descifrarea enigmei începutului lumii. ['] Totodatã el si-a dat seama de faptul cã pregãtirea în filozofia indianã necesitã pregãtirea în filologia sanscritã, fiindcã este imposibil sã întelegi teoriile metafizice indiene fãrã sã cunosti subtilitãtile limbii sanscrite." Traducerea lui Eminescu este prima lucrare în limba românã în aceastã directie dar, în acelasi timp, si ultimul act cultural al lui Eminescu. Cum Amita Bhose constatã cã "forta mentalã care iradiazã din traducerea lui Bopp este cea a unui om în întregime intact" iatã cã autoarei îi revine rolul - fãrã sã stie - de a pleda pentru Eminescu în propria tarã a poetului.
Cartea de fatã reuneste articolele scrise de Amita Bhose având ca obiect "Eminescu si limba sanscritã". Am inclus aici articolele sau fragmentele din interviuri referitoare la preocupãrile pentru sanscritã ale lui Eminescu, în ordinea aparitiei lor în presa culturalã a vremii sau în volum, între anii 1977 si 1991. Chiar dacã unele idei vor fi reluate de-a lungul vremii, ele vor dezvãlui noi valente ale cunoasterii limbii sanscrite de cãtre Eminescu. Iar meritul autoarei este nu numai de a dovedi o "laturã foarte importantã a culturii poetului", dar si de a demonstra cã acesta "a fost primul traducãtor român din limba sanscritã".