oferta

IULIE
Cartile Cununilor de stele au o reducere de 40% din pretul afisat.

La o comandã mai mare de 120 de lei net primiti cadou cartea Cum s-a facut de-am ajuns inteleapta, de Carmen Musat-Coman. Cu dedicatia autoarei ..detalii
Ultima aparitie

Cum s-a fãcut de-am ajuns înteleaptã
Sergiu Al-George vãzut de noi, indienii

Amita Bhose


Sergiu Al-George vãzut de noi, indienii


13.75

An aparitie carte: 2012

Numar de pagini: 128

Formatul cartii: 

ISBN: 978-606-93049-3-8
 

cronicã 4 arte

Amita Bhose

fragment

L-am cunoscut pe Sergiu Al-George în preajma primei sale cãlãtorii în strãinãtate, în India. Era primãvara anului 1972. Cu câteva luni înainte se tinuse la Banaras un congres al studiilor sanscrite. Al-George, recunoscut pe plan international ca unul dintre cei mai mari specialisti în lingvistica sanscritã, era singurul care putea sã reprezinte România la acea întrunire. Dar fiind medic si neavând functie corespunzãtoare, n-a fost delegat. Altcineva a participat la Congres. Dupã aceea, la initiativa atasatului cultural, dl. Venkataraman, Ambasada Indiei la Bucuresti a obtinut o invitatie nominalizatã din partea "University Grants Commission" din New Delhi ca doctorul Sergiu Al-George sã poatã vizita centrele importante de sanscritologie din India. În acea perioadã, specialistul tinea un curs de civilizatie indianã la Universitatea din Bucuresti. În afarã de cei cinci studenti de la disciplina hindi, cãrora le era adresat cursul, asistau un mare numãr de oameni din afarã. Am luat legãtura cu dânsul printr-un cursant extern.
Pregãteam pe atunci teza de doctorat despre influenta indianã asupra gândirii lui Eminescu. Auzisem de indianistul român. Citisem prima sa carte - Filosofia indianã în texte (1971), lucrare care m-a surprins prin exactitatea informatiilor si corectitudinea interpretãrilor, aspecte mai putin obisnuite în indianistica româneascã. (Gratie criticii românesti, cunoscuta tezã din Chandogya-upanisad, tattvanasi, a ajuns "formula budistã".)
Între toti cei care se aflau în holul Universitãtii, l-am recunoscut la prima vedere. Era inconfundabil. Ochii lui adânci si privirea-i pãtrunzãtoare apartineau parcã unei alte lumi - lume ce gândea în basme si vorbea în... sutrele lui Panini. Câtiva ani mai târziu, ambasadorul Indiei, dl. A.K. Ray mi-a spus cã Al-George îi amintea de profesorul Gauri Nath Shastri (cel mai mare sanscritolog la ora actualã) de la Sanskrit College din Calcutta. Avea aceeasi structurã mentalã ca si sanscritologii indieni; altfel n-ar fi putut sã înteleagã spirirtualitatea indianã în propria-i perspectivã.
Mi se pare cã românii, în general, seamãnã cu indienii; oamenii practici, cu cei din vestul Indiei iar cei visãtori si sensibili, cu noi, bengalezii. Am si remarcat cã dintre toate popoarele europene, românii iubesc India cel mai mult, desi ei sunt cel mai putin informati despre ea. Preocupãrile indianistice ale lui Al-George n-au pornit însã dintr-un exotism obisnuit. A fost ceva inexplicabil, parcã o atractie de sânge care îl împingea mereu spre India, în mod fatidic. Nimic nu-l putea opri din drum, nici mãcar peripetiile politice prin care avea sã treacã din cauza acestor preocupãri. Întelegea fenomenul indian mai bine decât multi dintre compatriotii mei; de aceea, îi critica sever pe intelectualii indieni care imitau Occidentul fãrã nici un rost.
Indianitatea lui Al-George se manifesta în viata lui de toate zilele. Conditiile modeste în care trãia nu-l deranjau deloc. Din contrã, îl bucurau. "Trãim ca indienii - spunea cu zâmbetul pe buze - cu toti fratii într-o casã". Cu exceptia unei biblioteci de specialitate bine dotatã, n-avea nici un obiect indian. Totusi, camera aceea sumar mobilatã - care era dormitor, sufragerie, salã de primire, bibliotecã si camerã de lucru la un loc - respira un aer indian. Deoarece avea India în suflet, n-avea nevoie de bibelouri în vitrinã.

 Amita Bhose, Sergiu Al-George Amita Bhose, Sergiu Al-George (al doilea, stânga), Elena Andronache, membrii unei delegatii indiene, în apartamentul Amitei Bhose din Bucuresti.

Era atât de emotionat de cãlãtoria pe care urma sã o întreprindã încât mã temeam ca nu cumva realitatea - uneori insuportabilã chiar si pentru noi - sã nu-l dezamãgeascã, sã-l deziluzioneze. Când s-a întors, pãrea cuprins de o fericire sacrã. Era mai vesel si mai vioi ca niciodatã. Într-o searã, la o întâlnire în familie, cu mama si cu sotia sa, a povestit impresiile cãlãtoriei. În clarobscurul balconului spatios fosnea vântul prin frunzele de curmal si de trandafir japonez, plutea mireasma iasomiei agãtatã pe coloane iar noi ne plimbam, cu gândul, de-a lungul si de-a latul Indiei. Locuri si lucruri din tara mea, banalizate din cauza familiaritãtii, îmi apãreau în fata ochilor sub alte forme, cu farmece nebãnuite.
Si el retrãia momentele. Când avionul s-a apropiat de Delhi, cerul toamnei i-a amintit de poemul Norul mesager al lui Kalidasa si i s-au înlãcrimat ochii. A vizitat Grãdina Zoologicã din Calcutta pentru a vedea mersul elefantilor: dorea sã înteleagã metafora sanscritã care-l comparã cu elegantii pasi feminini. Între întâlnirile cu specialistii din diferite locuri, l-au impresionat cel mai mult discutiile purtate la Facultatea de filosofie de la Universitatea Calcutta. Acolo s-a aflat într-o situatie delicatã, care l-a si amuzat. A fost întrebat dacã crede în Dumnezeu. Invitatul oficial, venit dintr-o tarã condusã de un guvern socialist, a cãutat argumente din ciberneticã si din informaticã pentru a sustine, în mod voalat, existenta lui Dumnezeu. Dar studentul care îi pusese întrebarea a replicat: "Cunoastem si noi aceste argumente. V-am întrebat, domnule profesor, dacã dumneavoastrã personal credeti sau nu în Dumnezeu". "Da, eu cred", a rãspuns omul de stiintã.
Pe baza relatãrilor din acea searã am redactat un interviu pe care l-am publicat în cotidianul Jugantar din Calcutta. În acelasi ziar am publicat si traducerea prescurtatã a articolului sãu, Note indiene, dupã care am primit de la cititori scrisori emotionante.
Îl întrebasem dacã India realã, cu toate mizeriile si problemele ei, a corespuns imaginii pe care si-o fãurise despre ea. " A fost mai frumoasã - a rãspuns cu nostalgie - si dacã voi avea sansa de-a o revedea, îmi va pãrea si mai frumoasã". A fost apreciat de gazdele sale. Persoanele cu care l-am pus în legãturã - prof. P.C. Gupta, vice-cancelarul Universitãtii Vishvabharati din Shantiniketan, poetul Nichiketa Bharatwaj, bibliotecar la National Library si actorul Sekhar Chatterjee - ultimii doi din Calcutta - au fost puternic impresionate de eruditia si de personalitatea specialistului român. Le-a pãrut rãu cã a stat atât de putin.
Ocazia de a revedea India s-a ivit peste un deceniu. Între timp mai publicase douã cãrti - Limbã si gândire în cultura indianã (1978) si Arhaic si universal (1981). Sãnãtatea îi fusese subrezitã de douã infarcte. Se pensionase pentru a se putea dedica în exclusivitate cercetãrilor indianistice.
Colaborarea sa cu Universitatea Bucuresti a fost întreruptã în anul 1974. Neavând diploma în filologie, n-a mai avut dreptul de a preda. Nu trebuie sã ne mire faptul cã nici lucrãrile docte de lingvisticã, nici aprecierile elogioase ale tuturor specialistilor din lume n-au contat pentru aparatul birocratic al ministerului de resort. Mã întreb totusi: de ce i-a fost retrasã aprobarea eliberatã cu patru ani mai înainte? Ratiunea în virtutea cãruia cursul sãu fusese aprobat îsi pierduse cumva valabilitatea? Cum? Nici nu-mi explic de ce Universitatea, care initial l-a invitat, n-a insistat pentru a-l retine. În fond, pierderea a fost a ei, nu a lui. Cursul initiat de Al-George a fost continuat de un profesor universitar iar dupã plecarea definitivã a acestuia, el mi-a fost încredintat mie, si l-am tinut pânã în 1990.
În afarã de cursul oficial de civilizatie indianã, adresat studentilor de la disciplina hindi, predam si cursuri facultative de limbile sanscritã si bengali (limba lui Tagore). Pânã atunci, în ciuda prezentei lui Sergiu Al-George, sanscrita era predatã de cãte un latinist, care nu se afirmase cu nimic în domeniul respectiv. La solicitarea cursantilor mei, între care se aflau studenti si salariati din varii discipline si de vârste diferite, precum si scriitori si redactori, am început un curs de culturã si civilizatie indianã, inclusiv filosofie. În cadrul acestuia am înfiintat, neoficializat însã, un cenaclu de studii indiene. L-am rugat pe Al-George sã-l pãstoreascã. Simteam cã îi era dor de studenti, cã îi lipsea contactul cu tinerii interesati în indianisticã. Adeseori îmi spunea: "Adevãratele comori sunt studentii!", ceea ce cred si eu.
În prima sedintã a cenaclului, care s-a tinut în luna decembrie a anului 1980, mentorul sãu ne-a vorbit despre cosmologia vedicã si estetica lui Brâncusi (abia terminase Arhaic si universal). În lunile urmãtoare, cursantii au sustinut diferite referate, din care amintesc: "Arhitectura greacã si arhitectura indianã", "Estetica lui Michelancelo si filosofia Sankhya", "Biografia lui Korosi Sandor Csoma, întemeietorul tibetologiei" si "Dansuri clasice indiene".
Prezenta lui Al-George la fiecare sedintã ne servea ca un puternic izvor de inspiratie. Stãtea în bancã, între studenti - nu-i plãcea sã stea la catedrã -, urmãrea discursurile cu mult interes si participa la dezbateri ca sã-l apere pe conferentiar, aducând argumente noi si profunde. Discutiile erau deosebit de incitante si se miscau de la un pisc la altul. Pierdeam notiunea timpului. Când apãrea doamna de la palier cu mãtura, ne mutam la cofetãria de peste drum, poreclitã "sediu", iar când eram dati afarã si de acolo - cam pe la orele zece seara - continuam dezbaterile în statia de masini. Fie varã, fie iarnã, noi consumam înghetatã, iar Al-George stãtea cu un pahar de suc în fatã. Pentru cã regimul alimentar îi cerea sã se odihneascã dupã fiecare masã, când venea la cenaclu rãmânea nemâncat toatã seara. Oricare altul ar fi refuzat, pe bunã dreptate, invitatia de a participa la sedinte. Dar mentorul nostru venea si stãtea cu plãcere. Cum îi strãluceau ochii când un student spunea ceva iesit din comun!
Nu-i contrazic pe toti cei care sustin cã Sergiu Al-George n-a fost comunicativ, cã era închis în sine. Orice om se deschide sau se închide în functie de ambianta în care se aflã.
Cel de-al cincilea Congres de sanscritã urma sã aibã loc la Banaras în octombrie 1981. Sergiu pregãtea o comunicare pe tema "Metafora si filosofia dintr-o perspectivã indianã". Voia s-o prezinte personal. Dar deplasarea în India era o problemã complicatã, implicând cheltuieli în valutã. Nu era în firea lui sã apeleze la ambasadã pentru a obtine o invitatie.

...................


 IMAGE TAGS Lansare Sergiu Al-George vãzut... Prezintã Dan Puric.

Volumul reuneste articolele, studiile, recenziile cãrtilor lui Sergiu Al-George, traducerea conferintei pe care acesta a sustinut-o la al V-lea Congres International de sanscritã de la Banares, însotitã de note ample ale traducãtoarei (Amita Bhose), prezentãrile operei lui Al-George fãcute de autoare la Ambasada Indiei, Ramakrishna Mission din Calcutta, scrisori inedite ale Amitei Bhose în care pleda pentru traducerea operei lui Al-George.

De cercetãm bibliografia sanscritologului pânã la moartea Amitei Bhose, 1992, singurele traduceri, recenzii, interviuri, articole despre Sergiu Al-George sunt cele realizate de domnia-sa.

Dincolo de valoarea stiintificã, aceastã carte fiind singura care analizeazã si prezintã, din punctul de vedere al unui alt mare specialist în cultura indianã, activitatea de sanscritolog a lui Al-George, volumul are si valoare memoralisticã, deoarece îl cunoastem si pe omul Al-George, cel ce se aseza în bancã, alãturi de studenti.

Intitulatã Sergiu Al-George vãzut de noi, indienii, cartea s-ar putea numi la fel de bine Sergiu Al-George vãzut de noi, românii.
Deoarece Amita Bhose "a iubit tara noastrã poate mai mult decât multi români si a slujit-o cu inteligenta si condeiul ei" (Zoe Dumitrescu-Busulenga); a trãit si a murit în România din dragoste pentru opera eminescianã, a creat, de una singurã, o punte de legãturã între cultura românã si cea indianã.

Într-un interviu, Amita Bhose se întreba în ce categorie o va situa o istorie a eminescologiei române si strãine' În cea a exegetilor români sau strãini?

Rãspunsul ni l-a dat doamna Zoe Dumitrescu Busulenga mai sus, în postfata cãrtii Eminescu si India, apãrutã la Editura Cununi de stele (2009, 2011).

Cât despre Sergiu Al-George, acesta va fi perceput de indienii care l-au cunoscut ca având "aceeasi structurã mentalã ca si sanscritologii indieni; altfel n-ar fi putut sã înteleagã spiritualitatea indianã în propria-i perspectivã." Amita Bhose îl si numeste "indo-român" si "fiu spiritual al Indiei". Și totusi, fiul spiritual al Indiei a vizitat India târziu, o avea însã în suflet.

Prefatã de Dorina Al-George




 
Editura   | Aparitii   | In pregatire   | Evenimente   | Presa    | Contact    | Cosul de cumparaturi    | Blog

AmitaBhose.net
AmitaBhose.Net