|
|
|
|
|
 |
|
Teodor V. Stefanelli
Amintiri despre Eminescu
21
|
|
An aparitie carte: 2018
Numar de pagini: 168
Formatul cartii: 13/20 cm
ISBN: 978-973-8185-16-6
|
| |
|
Din Prefata
Nãscuti, dupã unele izvoare, în acelasi an - 1849 - Stefanelli vorbeste despre colegul si prietenul lui cu duiosia unui frate mai mare. Dincolo de informatiile ample legate de scoalã (1860-1863 la Cernãuti si toamna lui 1869-vara 1872 la Viena) - programã, modul de examinare, anexe cu foile matricole ale elevului Eminoviciu - Eminowicz la Cernãuti, profesori, date ce refac un traseu aproape nestiut al poetului, îl aflãm pe Eminescu - "bun de inimã" - cu buzunarele pline de covrigi, îndulcind astfel o pedeapsã datã lui Stefanelli; îl vedem plimbându-se cu o carte de istorie sub brat, de care era nedespãrtit si în care se aflau miturile si povestile vechilor popoare; îl vedem ordonând cãrtile în biblioteca lui Aron Pumnul, feritã de ochii profesorilor strãini, singura biblioteca româneascã din Cernãuti - "întâia bibliotecã consultatã de Eminescu" si prin ochii lui Stefanelli iatã-l scriind prima lui poezie: La moartea lui Aron Pumnul. Prin ochii lui Stefanelli îl zãrim si "afarã de scoalã", Eminescu cel "vioi, vorbãret si neastâmpãrat" pierzându-si o carte împrumutatã într-o luptã pentru terenul de jucat mingea si suferind din cauza aceasta. Aflãm de disparitia lui Eminescu din Cernãuti, în 1866, însotind trupa de teatru a lui Pascaly, pânã în iulie 1869 când ar fi reapãrut ca sufleur al trupei unde se afla si actrita Eufrosina Popescu de care ar fi fost îndrãgostit. Reîntâlnirea celor doi prieteni va avea loc la Viena , în toamna lui 1869, unde Stefanelli urma cursurile de drept ale Universitãtii iar Eminescu era înscris ca "student extraordinar", având deplina libertate de a-si alege cursurile care-l interesau - filosofie practicã, filosofia dreptului, economia politicã, stiinta financiarã, medicinã legalã s.a. Toate acestea ca si piesele de teatru, spectacolele de operã la care asista, muzeele pe care le vizita cu harta în mânã, lecturile "ne explicã usor cultura cu care înzestrat". Cercetãtorii influentei indiene asupra gândirii eminesciene au în aceastã carte mãrturii nepretuite: "Eminescu avea ocazia sã cunoascã toatã literatura strãinã din traduceri germane. Astfel a cetit el mult din literatura indicã si persanã si când avea cu cine, discuta mult asupra acestor literaturi si mai cu seamã asupra principiilor religiei budhiste, de care era încântat si despre care spunea cã este cea mai poeticã, mai frumoasã si mai profundã religie de pe lume. Cetise si Ramaiana si Mahabharata apoi Sakontala din literatura indicã si frumoasele versuri ale lui Hafis din literatura persanã, si trebuie sã-i fi plãcut foarte mult aceste opere cãci foarte adese vorbea despre ele pânã ajungea la Budha-Sakhia-Muni si la Nirvana."
Iar de ne întrebãm cum arãta Eminescu, cum se îmbrãca si cum se purta, ce citea, cum scria în camera închiriatã, cum petrecea, iubea... Apoi o mai tandrã descriere nu poate fi a acestui "copil bun si naiv". Îl vezi pe Eminescu cu ochii mintii dar, mai ales, cu inima. Si-i vezi si simti patriotismul, dublat de patriotismul autorului, Stefanelli. În plin regim austro-ungar, la Viena, Eminescu îsi saluta colegii "Trãiascã natia!" iar acestia îi rãspundeau "Sus cu dânsa". Sub auspiciile societãtii academice "România junã", cei doi, împreunã cu Ioan Slavici si multi bucovineni aflati la Viena, au pus la cale serbarea de la Putna din 1971, cea mai amplã manifestare a secolului XIX. În altã parte aflãm pericolele ignorate de Eminescu, trecând granita în 1875 cu o ladã plinã cu brosuri-manifest "Rãpirea Bucovinei", împrãstiate în Cernãuti pe când autoritãtile aniversau 100 de ani de la anexarea Bucovinei, scena de dispret public fatã de un avocat austriac. Glumele lui Eminescu, expresiile favorite, cântecele preferate sunt prezentate cu tandretea fratelui mai mare si cititorul îsi însoteste protagonistii în bãcãnia lui Tata Moritz sau în vizitã la "îngerul cu pãrul blond" ce pare a-i fi fost sursã de inspiratie lui Eminescu.
Despre autor:
Coleg de liceu cu Eminescu la Cernãuti, îl regãsim la Viena student la drept. Se înscrie în societatea academicã "România junã", care milita pentru unitatea culturalã a românilor de pretutindeni, devenind secretarul ei si strãduindu-se, prin întruniri studentesti sub forma unor divanuri domnesti, sã punã în prim plan limba româneascã si traditiile românesti. Organizarea, împreunã cu Eminescu, Ioan Slavici a Serbãrii si Congresului studentesc de la Putna, în 1971, a însemnat începutul luptei pentru unitatea culturã si nationalã. Magistrat ajuns pânã la cel mai înalt grad judecãtoresc din Austria va avea în paralel o amplã contributie în lupta pentru identitatea nationalã a românilor bucovineni. E membru al "Societãtii pentru cultura si literatura românã în Bucovina" si în 1875, când austriecii serbau 100 de ani de la anexarea Bucovinei, el fondeazã asociatia "Arboroasa" - numele romanizat al Bucovinei, dat de el însusi. Compune un imn ce va fi pus pe muzicã de Ciprian Porumbescu, chemând la unire si care va anima multe generatii de studenti bucovineni. Ca magistrat în Cernãuti, Câmpulung Moldovenesc, Suceava, îsi pune amprenta si asupra vietii culturale - înfiinteazã un teatru de amatori la Câmpulung, aici jucându-se piese frantuzesti traduse de el. La Suceava fondeazã societatea "Scoala românã", cu filiale în alte orase, scopul fiind sprijinirea învãtãmântului în limba românã prin înfiintarea de scoli, editarea de manuale în româneste, acordarea de burse. Din initiativa sa, în 1885 se pun bazele "Bibliotecii de petrecere si învãtãturã pentru tineretul român", care are ca scop publicarea cãrtilor în limba românã. Ca prim redactor al revistei unde este cofondator - Revista politicã - semneazã, sub pseudonim, articole care "tin viu sentimentul de solidaritate". Deputat pentru o legislaturã, a refuzat-o pe a doua. Cercetãrile sale despre istoria Câmpulungului Moldovenesc si despre istoria Bucovinei în general au determinat alegerea lui ca membru al Academiei Române, odatã cu Nicolae Iorga, în 1910. În 1914, la izbucnirea rãzboiului, e nevoit sã se refugieze la Fãlticeni, la familia sotiei lui, pentru a nu fi arestat. I se suspendã pensia, fiind considerat "periculos statului austriac". În 1918, când "s-a fãcut unirea cu Bucovina, Stefanelli a fost cel dintâi care a trecut granita spulberatã ca sã se închine pãmântului din care era zãmislit" (Artur Gorovei). Se stinge din viatã în 1920, în Fãlticeni. Istoric al dreptului, pledând pentru drepturile românilor bucovineni, patriot, scriitor cu opere publicate rãzlet în reviste, printre care si Convorbiri literare, a abordat toate genurile - poezii, povestiri, schite umoristice, traduceri, versuri pentru cântece studentesti, traducãtor din Heine si Carmen Sylva, din germanã. Desi stia germana la perfectie a scris numai în românã.
Cuprins
Prefatã (Carmen Musat-Coman)
Amintiri despre Eminescu
Cãtre cetitori
Introducere
Eminescu la scoala primarã din Cernãuti
Eminescu în scoalã la liceul din Cernãuti
Eminescu afarã de scoalã în Cernãuti
Când a venit Eminescu la Viena
Studiile lui Eminescu în Viena
Exteriorul, portul si traiul lui Eminescu
Eminescu, colegii sãi si alte cunostinti
Eminescu în camera sa
Eminescu si România junã. Petrecerile studentesti etc.
Eminescu si sexul frumos
Era Eminescu comunicativ? Dragostea pentru E. Popescu
Expresii favorite
Eminescu cântãret
O pitulã
Eminescu si serbarea de la Putna
Epizoade din viata lui Eminescu
O glumã a lui Eminescu
Eminescu la serbarea unui patron
Eminescu si Moritz
Eminescu si Ionitã Bumbac
Eminescu la 1875 în Cernãuti
Întâlnirea în Bucuresti. 1878
Traduceri de Eminescu
Anexe
Pentru editia de fatã editorul a reprodus textul din editia 1914.
- fragment
Eminescu cât timp a petrecut în Viena arãta de regulã foarte bine si era deplin de sãnãtos. Prin pelita curatã a fetei sale strãbãtea o rumenealã sãnãtoasã, iar ochii sãi negri, nu mari, dar pururi vii, te priveau dulce în fatã si se închideau pe jumãtate când Eminescu râdea. Si râdea adese, cu o naivitate de copil, de fãcea sã râzã si ceilalti din societatea lui, iar când vorbea prin râs, glasul sãu avea un ton deosebit, un ton dulce, molatec, ce ti se lipea de inimã. Pãrul sãu negru îl purta lung, pieptãnat fãrã cãrare spre ceafã si astfel fruntea sa latã pãrea si mai mare de cum era, ceea ce-i da o înfãtisare seninã, inteligentã, distinctã. Eine Denkerstirne (frunte de gânditor) ziceau colegii sãi germani. Avea staturã mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proportionat. Când a venit la Viena avea mustata rasã, ceea ce ne-a fãcut sã-l recunoastem îndatã, cãci avea astfel încã înfãtisarea tânãrului bãiat ce dispãruse din mijlocul nostru în Cernãuti, dar în Viena a lãsat sã-i creascã mustata, avea însã obiceiul sã si-o tot muste.
Eminescu nu tinea de fel la modã, dar hainele sale erau totdeauna curate si le purta atât de mult pânã deveneau imposibile. A avea în garderobã mai multe rânduri de haine de varã sau de iarnã era dupã opinia lui Eminescu un lux fãrã rost, de aceea la dânsul vara nu aflai decât un rând de haine de varã si iarna numai unul de iarnã. Când vara avea lipsã de bani, el le punea zãlog hainele de iarnã si le scotea abia târziu, toamna. Stau mai bine acolo, îmi zicea el si sunt scutite de molii. Luxul unei redingote si-l permitea însã.
Despre carte - https://filologisme.ro/2018/04/13/teodor-v-stefanelli-2018-amintiri-despre-eminescu-bucuresti-cununi-de-stele/
|
|
|
