|
|
|
|
|
 |
|
Dumitru Manolache
Nunti înecate. Fals tratat de supravietuire
24
|
|
An aparitie carte: 2013
Numar de pagini: 208
Formatul cartii: 13/21 cm
ISBN: 978-606-930498-3
|
| |
|
Un roman autobiografic, despre dezrãdãcinare si rãtãcire, despre pretul pe care-l plãteste fiecare pentru "dezertarea" sa.
"Fãrã a avea un anume personaj central, în jurul cãruia sã se aseze naratiunea, toate chipurile care poartã povestile sunt viguros conturate, au personalitãti abisale, îsi pun întrebãri asupra destinelor personale.
Personaj colectiv este satul patriarhal, aflat mereu la crucile si rãspântiile istoriei, vesnic sub cãlcâiul vremurilor, cu oameni pentru care linistea înseamnã conservarea cutumelor.
Și peste toate aceste destine existã un personaj principal - unul difuz, tãcut, înspãimântãtor, întunecat, care a confiscat, în flagrantã contradictie cu rostul sãu germinativ, toate atributele mortii: apa. Apa care stã sã vinã".
"Nu stiu dacã eu am avut dreptul sã le cotrobãi prin vieti, sã le dezgrop fantasmele de care fug, încercând sã le uite. Dar si eu si ei am trãit si trãim aceeasi dramã: înstrãinarea de sine si de Dumnezeu. Poate cã privindu-ne în fatã ne vom regãsi, ne vom întinde mâinile si ne vom salva", mãrturiseste autorul.
Opinia editorului:
Cartea lui Dumitru Manolache este una dintre cele care ar trebui sã stea pe raftul de onoare al librãriilor. O carte încheiatã în februarie 89, tipãritã dupã 20 de ani. O mãrturie despre dezrãdãcinare si rãtãcire, despre pretul pe care-l plãteste fiecare pentru cã a "dezertat" de la sat, nemaifiind nici sãtean dar nefiind nici orãsean. Nici satul nu-l recunoaste nici orasul nu-l adoptã.
Nunta la care participã autorul este, mai degrabã, o înmormântare a destinelor, organizatã de istoria care nu dã socotealã nimãnui. Dumitru foloseste fraze scurte, vizualizante, comparatii plastice de o simplitate dezarmantã - e o artã însã sã folosesti cuvinte putine si sã obtii efecte puternice. De pildã, ne conduce la Gurbãnesti cu un autobuz care "pocneste ca un ou clocit. [...]. O apucã mai întâi spre dreapta, apoi spre stânga, oprindu-se crãcãnat, ca ratza apucatã de durerile ouatului, în mijlocul soselei". Pentru Dumitru, tãcerea e ca praful si se asazã pe suflete, cerul se deschide (spre a-si slobozi norii) ca o cãmasã pe pieptul unui voinic iar seara cade ca o ghilotinã. Personajele lui, nãuce si nemaigãsindu-si locul, rãtãcesc într-o navetã spre nicãieri, "Nunti înecate" fiind o mãrturie despre noi toti, actualã, cãci cu totii rãtãcim într-o istorie pe care nu am fãcut-o si care nu ne recunoaste, precum fac si personajele din satul colectivizat.
O carte care nu te lasã sã dormi, cãci nu e deloc "comodã" si linistitoare, o carte care-ti naste întrebãri. Una dintre cele mai bune cãrti românesti contemporane.
|
|
|
