|
|
|
|
|
 |
|
Ion Luca Caragiale
Harano cithi - O scrisoare pierdutã
31.5
|
|
An aparitie carte: 2019
Numar de pagini: 200
Formatul cartii: 13/21
ISBN: 978-973-8185-23-4
|
| |
|
Editie bilingvã românã-bengali
Traducere în bengali de Amita Bhose.
Prima traducere a lui Caragiale în Asia - 1968
Cuvânt înainte
"În 1967 am primit o invitatie din partea Institutului Român pentru Relatii Culturale cu Strãinãtatea (IRRCS) de a face o vizitã de trei sãptãmâni în tara dv. Publicasem deja în bengali traducerea din Mihail Sebastian: Steaua fãrã nume. Tipãrisem, de asemenea, numeroase articole, în bengali si englezã, despre literatura si cultura românã în presa din Calcutta. Am profitat, deci, de aceastã vizitã, stabilind o strânsã legãturã, alãturi de IRRCS, si cu Uniunea Scriitorilor din România.
Succesul deosebit al reprezentãrii Stelei fãrã nume (1965), pe care o alesesem spre traducere tocmai pentru farmecul si atmosfera ei atât de apropiate de sufletul indian, piesã ale cãrei roluri au fost interpretate nu de actori profesionisti, ci de autori dramatici, membri ai Asociatiei Dramaturgilor din Calcutta, pe de o parte, dorinta tot mai vie de a face cunoscutã literatura românã în tara mea, pe de altã parte, m-au determinat sã transpun în bengali douã dintre piesele lui Caragiale: O scrisoare pierdutã (premierã în 1968; editare în 1971*) si O noapte furtunoasã (premierã în 1969). Acestea nu sunt, de fapt, traduceri propriu-zise, ci localizãri. Noi le spunem "transformãri", si astfel de transformãri s-au fãcut la Calcutta cu piesele lui Pirandello, Cehov, Brecht, Ibsen si ale altor mari autori clasici si contemporani." - din Gratie lui Eminescu, numele meu a ajuns pe toate meridianele lumii, publicat în cartea Dialoguri cu Amita Bhose: Eminescu este magnetul care mã atrage spre România.
*
Astfel, în 1968 si 1969, la Kolkata, pe atunci Calcutta, spectatorii indieni descopereau, sub nume si în spatiu bengaleze, lumea politicã româneascã. Sau invers - sub pretextul unei adaptãri-transformãri, descopereau jocurile politice ale confratilor. Piesa a avut ecou în presa indianã, în arhiva lui Didi gãsind numai douã semnalãri: în suplimentul de duminicã al ziarului Jugantar (27.12. 1970), ziar în care Didi - Amita Bhose, din 1969 si pânã în 1971, a avut o rubricã permanentã în pagina pentru femei, publicând articole despre obiceiuri autohtone si aspecte sociale, ce vor fi reunite, în 1972, în cartea Ᾱlāpinīr ālāpanī (Dialog între femei) si în cotidianul Hinduhstan Standard din Calcutta (apãrut între anii 1937-1982), ziar de limbã englezã, care nota, la 22.08.1969:
"În Harano Chithi trupa Panchamitram a indianizat o comedie româneascã, jucând-o în mod strãlucit la Mukta Angan, în 18 august.
Cel mai mare merit în aceastã fericitã adaptare îl are Amita Ray.
Piesa este amuzantã, limpede, inteligentã. Intrã în categoria satirei politice, iar întorsãturile de situatie sunt deosebite. Punctul culminat în care "ultima mârtoagã" câstigã cursa electoralã cu ajutorul unei femei prostute dar influente iar "imobilizarea" celor doi candidati "puternici" se realizeazã, este atins într-un mod inteligent. "Cetãteanul turmentat" este o imagine a alegãtorului confuz din zilele noastre.
Piesa "transpusã" aratã ca una autenticã indianã, în întregime.
Sunil Banerjee (si regizorul, totodatã - n.n.) în rolul betivului a dat lovitura, artistic vorbind. Pãrea un actor fãrã perspectivã. Shyamal Roy (corespondentul lui Catavencu - n.n.) a jucat bine, cu arogantã si egocentrism subtil. Ashim Sen, Chhabi Talukdar, Dilip Chaterjee, Dipak Sengupta si Sarit Ghosh au jucat într-un mod impresionant."
*
Actiunea se desfãsoarã în Bengalul de Vest dupã scenariu românesc si pare cã piesa a avut un mare succes, fiindcã "exact asa e si la noi" a spus Didi cândva, râzând. Poate datoritã acestei atmosfere recognoscibile si familiare dar si datoritã tãlmãcirii intrigii caragialene, Harano cithi - O scrisoare pierdutã - s-a bucurat de succes pe scena teatrului din Kolkata. O cronicã despre reprezentatia de teatru din Kolkata am gãsit în revista Teatru, nr 10, anul XIV, din octombrie 1969, pagina 80.
Didi, prima traducãtoare a literaturii române în India si singura - încã si dupã 50 de ani - în limba bengali, limba sa maternã si totodatã a lui Rabindranath Tagore a fãcut aceste demersuri din proprie initiativã, renuntând la drepturile de autor sau si publicând cãrtile din banii familiei sale. Peste ani, acelasi lucru se va întâmpla cu opera domniei sale, publicatã din bani nostri proprii iar anul acesta donatiile sustinând partial costurile tiparului editii bilingve.
Nãdãjduim cã aceste douã lumi -românã si bengalezã - unite prin dragostea, pasiunea lui Didi vor gãsi ecou în sufletele noastre, reamintindu-ne, atât noi cât si oricine pe acest pãmânt, indiferent de limba vorbitã, cât de pãgubitor de actuale sunt jocurile de culise politice si coruptia.
Varianta bengalezã a fost realizatã prin scanarea cãrtii din 1970, la pagina 19 Didi corectând cu creionul, de altfel, un cuvânt gresit. Pe ultima paginã a cãrtii sunt enumerate traducerile din românã în bengali: Nam-na-jana-tara - Steaua fãrã nume, a lui Mihail Sebastian; Eminescur Kavita - Eminescu: Poezii; Mariir Kutire - Bordeienii, de M. Sadoveanu; Chutir chela - Jocul de-a vacanta, de Mihail Sebastian. Nu e semnalatã adaptarea piesei O noapte furtunoasã, aceasta nefiind publicatã în volum dar fiind jucatã în 1969. E amintit si jurnalul de cãlãtorie în România, Cenasonar baire - În afara lumii cunoscute, care va fi considerat, la posturile de radio, cea mai bunã carte despre o tarã strãinã. Nu se regãseste Amrao svapna dekhi - Si noi visãm (1968, 1969 în unele autobiografii), traducere în bengali din literatura românã contemporanã. Aceste lucrãri sunt semnate cu numele Amita Ray, numele sãu în publicatii si acte între anii 1954-1971.
Din 1971, Didi s-a înscris la doctorat în Eminescu în România, tarã în care a locuit pânã la moartea sa în 1992 si de aici a continuat sã facã Indiei cunoscutã literatura românã. Cu pasiune, dragoste, trãind româneste, cu salariu în lei, în România comunistã.
|
|
|
